Bataturi – cauze si remedii

Bataturi apar in situatia in care corpul are tendinta de a proteja pielea impotriva frecarii sau a presiunii. Practic, bataturile se formeaza din mai multe straturi de piele groasa, care ajunge sa se intareasca. In majoritatea cazurilor, bataturile pot sa apara in zona mainilor sau a picioarelor si genereaza disconfort persoanei respective daca nu le acorda atentia necesara si nu le trateaza. De cele mai multe ori, atunci cand sursa de frecare este identificata si inlaturata, bataturile dispar de la sine.

Se poate ca problemele sa fie provocate de purtarea de incaltaminte prea stramta, asa ca este recomandat sa aveti grija sa alegeti modele care va avantajeaza. Pe de alta parte, este important ca sosetele pe care le purtati sa fie din bumbac si nu din diverse materiale artificiale.

Se poate ca bataturile sa apara pe picioare, insa si intre degetele picioarelor. Zona unde se formeaza bataturile devine mai sensibila la atingere si poate sa apara chiar si senzatia de durere, pielea devenind mai inchisa la culoare. Specialistii au observat faptul ca bataturile apar mai adesea in situatia persoanelor care sufera de diabet sau de reumatism. Pot sa afecteze atat femeile cat si barbatii, in cazul femeilor aparand mai adesea din cauza incaltamintei.

De ce apar bataturile?

Exista unele situatii in care bataturile apar pe fondul unor anomalii ale oaselor care alcatuiesc membrele inferioare, ca de exemplu in cazul persoanelor cu hallux valgus sau al celor cu platfus. Se poate ca in alte situatii sa fie de vina faptul ca persoana la care apar bataturile a stat in pozitie verticala pentru prea multe ore consecutive. Bataturile apar si din cauza obezitatii, dar afecteaza si pacientii cu picior diabetic sau pe cei cu poliartrita reumatoida.

Atunci cand asupra degetelor (de la maini sau de la picioare) este exercitata o anumita presiune pentru prea mult timp, pot sa apara bataturi. Atunci cand se formeaza la nivelul membrelor superioare, de vina poate sa fie folosirea pentru prea mult timp a unui obiect – racheta de tenis, stilou, foarfeca, etc. Pe de alta parte, pot sa apara bataturi pe mainile muzicienilor care exerseaza la anumite instrumente – chitara, tobe, contrabas, etc. Mai exista si alti factori de risc ce pot sa provoace aparitia bataturilor, printre care se numara mersul descult, nepurtatul sosetelor, mersul pe distante ingelungate sau pasitul incorect.

Ce remedii exista impotriva bataturilor?

Exista posibilitatea sa se ajunga si la complicatii severe din cauza bataturilor, de aceea ingrijirea picioarelor este indicat sa fie o prioritate pentru a va pastra sanatatea. Specialistii va recomanda sa folositi produse pe baza de ingrediente non – alergice, fabricate special cu acest scop. Daca urmati pasii necesari imediat ce le-ati observat, puteti trata bataturile acasa. Conteaza foarte mult ca tratamentul sa fie demarat inainte de debutul durerilor, indiferent daca este vorba despre anumite creme (care sa inmoaie si sa exfolieze) sau despre unele dispozitive ortopedice – ca de exemplu branturile.

Unul dintre cele mai bune remedii este sa folositi o solutie pentru indepartarea bataturilor, care contine 25% acid salicilic. Trebuie sa tineti cont de faptul ca este necesar sa spalati picioarele in apa calda inainte de utilizare, iar dupa ce aplicati produsul cu o pensula speciala asteptati pana este complet uscat. Specialistii recomanda sa repetati procedura pentru cateva zile, atat dimineata cat si seara. Pentru a preveni frecarea de incaltaminte, este bine sa protejati zona respectiva cu un plasture pe durata deplasarilor. Este foarte important sa nu folositi aceasta solutie daca pielea este crapata, inflamata sau taiata si sa aveti in vedere faptul ca este iritanta pentru ochi. Este un produs destinat exclusiv persoanelor adulte, iar mainile trebuie spalate foarte bine dupa utilizare si recipientul trebuie sa fie bine inchis.

Cand trebuie sa cereti ajutor medical din cauza bataturilor?

In situatia in care ati remarcat sangerare la nivelul bataturilor, sau daca apar secretii purulente, este important sa mergeti la un control medical de specialitate pentru a preveni eventualele complicatii care pot sa apara. De asemenea, daca bataturile isi schimba culoarea, trebuie sa cereti cat mai curand sfatul unui medic in legatura cu tratamentul de care aveti nevoie. Odata stabilit si demarat tratamentul, in situatia in care rezultatele nu sunt cele asteptate se poate lua in calcul si interventia chirurgicala, dar numai dupa ce alte alternative s-au dovedit ineficiente.

- Advertisement -

POPULARE